Centrul pentru Inovație în Medicină, în parteneriat cu EuropaBio și Local American Working Group, a marcat Săptămâna Europeană a Biotehnologiei prin organizarea ediției a 4-a a Conferinței de Medicină Personalizată, care a inclus și ediția a doua a simpozionului “Valoarea biotehnologiei și a medicamentelor biologice în sistemul de sănătate din România”. Astfel România se alatură altor 16 țări europene, cu scopul de a aduce în atenția publicului descoperirile, beneficiile și potențialul oferit de punerea în practică a biotehnologiei.
Tema evenimentului, aceeași cu tema Săptămânii Europene, a fost “Inovația este în genele noastre”. “Dincolo de aspectul metaforic, sloganul manifestărilor din acest an surprinde cu precizie evoluția în domeniul medical, fie că vorbim despre dezvoltarea terapiilor genice și a terapiilor celulare de tip CAR-T (deja aprobate în Uniunea Europeană) sau despre dezvoltarea medicinei genomice, a testelor comprehensive genetice care permit un diagnostic de precizie al cancerului”, a explicat dr. Marius Geantă, Președinte Centrul pentru Inovație în Medicină.
“Inovațiile tehnologice medicale disruptive, precum cele menționate anterior, au valoare doar dacă pacienții beneficiază de ele. De aceea, este nevoie de inovație și la nivelul sistemului de sănătate, în modalitatea în care aceste inovații sunt evaluate și compensate”, a explicat Dr. Marius Geantă.
Pentru al doilea an consecutiv, Local American Working Group a fost partener al Săptămânii Europene a Biotehnologiei în România. Domnul Dr. Attila Fejer, Președinte LAWG a menționat: „Noile descoperiri terapeutice ale companiilor de cercetare biofarmaceutice îi ajuta deja pe pacienți, determinând ulterior cheltuieli mai reduse în sistemul de sănătate și stimulând creșterea economică printr-o forță de muncă mai sănătoasă. Prin urmare, având pacientul în centrul sistemului, este realist să vorbim despre investiția în sănătate și în medicina personalizată, nu despre o paradigmă învechită care privește doar costurile cu sănătatea. Considerăm că este important să abordăm categoria produselor biologice ca un tot unitar, fie ca vorbim despre originale fie despre biosimilare. Prin urmare, politicile de sănătate în domeniu trebuie să asigure accesul fiecărui pacient la tratamentul biologic potrivit, prin decizia medicului specialist, în baza justificării clinice și a beneficiilor terapeutice pentru fiecare pacient” .
Prezent la manifestare, Vasile Ciurchea, Președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a afirmat: “Casa Națională de Asigurări de Sănătate susține conceptul de medicină personalizată pentru pacienții din România. Avem în vedere transformarea contractelor cost-volum, prin intermediul cărora medicamentele inovatoare sunt compensate în sistemul de asigurări de sănătate, în contracte cost-rezultat. Astfel, ne asigurăm că pacienții vor fi tratați mai bine, primind medicamentul potrivit, la momentul potrivit, dar și că fondurile CNAS vor fi cheltuite cost-eficient. În acest context, ne arătăm deschiderea ca, în parteneriat cu toți actorii interesați, să identificăm soluțiile cele mai potrivite pentru implementarea testelor genetice pentru diagnosticul de precizie al pacienților cu cancer. De asemenea, pentru această categorie de pacienți, intenționăm să introducem un pachet dedicat de servicii medicale, cu intenția de a îmbunăți accesul la diagnostic, monitorizare și tratament”.
Medicamentele biologice determină creșterea supraviețuirii și a calității vieții pacienților cu boli cronice precum cancerul, poliartrita reumatoidă, psoriazisul sau astmul bronșic. În cadrul evenimentului, Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Dan Octavian Alexandrescu, a vorbit despre activitățile Ministerului în acest domeniu: “În vederea asigurării dezideratului de a garanta accesul unui număr cât mai mare de pacienți la terapii biologice de ultimă generație, Ministerul Sănătății a propus analiza situației curente cu posibilitatea actualizării cadrului legislativ în vigoare. Pentru a realiza o analiză comprehensivă în vederea identificării celor mai bune soluții, la inițiativa mea, Ministerul Sănătății a creat prin adoptarea unui Ordin al ministrului sănătății un cadru inter-instituțional formal, care să reunească factorii decidenți din instituțiile relevante și actorii interesați din industria farmaceutică, pentru identificarea celor mai bune practici privind implementarea biotehnologiei și a medicamentelor biologice în sistemul de sănătate din România”.