Asociația Local American Working Group (LAWG) salută implicarea autorităților din sănătate în facilitarea accesului la inovațiile medicale pentru pacienții români, o prioritate a Ministerului Sănătății în acest an.
„Ne bucurăm că accesul pacienților români la terapii inovatoare a reprezentat o prioritate anul acesta pentru autorități și în special pentru Ministerul Sănătății. Evaluarea continuă pentru introducerea de noi medicamente în compensare, realizarea a numeroase contracte cost-volum, dezvoltarea protocoalelor de prescriere, dar mai ales actualizarea succesivă a listei de medicamente sunt doar câteva exemple în acest sens“, a declarat Călin Gălășeanu, Președinte LAWG.
În 2017, conform declarațiilor autorităților, lista de medicamente compensate și gratuite a fost actualizată cu o frecvență trimestrială, introducând 33 de molecule noi, cu acțiune în arii terapeutice precum oncologie, hematologie, diabet, imunologie sau tratamente destinate afecțiunilor pentru care nu există alternativă terapeutică.
„Trebuie să avem în vedere că medicina progresează în fiecare zi, noi tratamente mai eficiente ajung la pacienți și suntem de părere că este și dreptul pacienților români de a avea cel mai eficient instrument în lupta cu afecțiunea. Avem încredere că procesul de actualizare a listei de medicamente compensate va continua și în anul 2018, în același ritm accelerat”, a adaugat Gălășeanu.
„Pentru ca pacienții români să poată beneficia de cea mai eficientă opțiune de tratament existentă pentru afecțiunea lor este nevoie ca lista de medicamente compensate și gratuite să fie actualizată constant. Studiile arată că speranța de viață, cât și calitatea vieții oamenilor este direct corelată cu accesul acestora la tratamente de ultimă generație. De aceea, efortul autorităților de a introduce terapii noi pentru pacienții români este un pas important în asigurarea accesului sustenabil la tratamente inovatoare”, a declarat Attila Fejer, Vicepreședinte LAWG.
În 2015 și 2016, Centrul de Evaluare și Cercetare a Medicamentului, din cadrul Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat 45, respectiv 29 de terapii noi, oferind mai multe opțiuni de tratament, precum și posibilitatea de optimizare a terapiilor existente.
„La nivelul SUA, în ultimii doi ani au fost aprobate peste 25 de medicamente de ultimă generație. Acestea vor ajunge, după aprobările autorităților competente și în Europa. Dacă autoritățile vor continua actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite în același ritm ca anul acesta, atunci decalajul dintre România și statele europene privind accesul la tratamente de ultimă generație va fi probabil mai mic. Anul acesta au fost incluse la compensare de două ori mai multe medicamente decât în anul 2015, când doar 15 au ajuns pe lista de compensate și cu o treime mai multe medicamente de cât în anul 2016, când 21 au ajuns să fie compensate. Este evidentă preocuparea decidenților de a asigura accesul la terapii inovatoare, acesta fiind un demers în beneficiul pacienților români”, a precizat Mihai Diamandopol, Secretar General LAWG.