Conform studiului realizat de Institutul de Prognoză Economică al Academiei Romane, cu susținerea Local American Working Group (LAWG), societatea românească va câștiga pe termen lung de aproape cinci ori mai mult decât cheltuielile în următorii trei ani cu actualizarea listei medicamentelor compensate. Acelaşi studiu relevă faptul că, prin creşterea accesului pacienţilor la medicamente de ultimă generaţie în următorii trei ani, pacienţii vor câştiga aproximativ 75.000 de ani de viaţă activi datorită tratării cu succes a afecţiunilor, prelungirii duratei de viaţă a pacienţilor cu afecţiuni cronice şi prin evitarea deceselor.
,,Acest studiu subliniază un aspect foarte important: impactul bugetar al actualizării listei medicamentelor compensate şi gratuite nu este unilateral. Pe termen lung, accesul pacienţilor la medicamente inovatoare presupune o ameliorare considerabilă a stării de sănătate a acestora, ceea ce se va traduce în beneficii economice și reduceri viitoare ale cheltuielilor cu servicii medicale. Concret, în primii trei ani de la actualizarea listei medicamentelor compensate, efortul suplimentar suportat de stat va depinde de gradul de penetrare a pieței de către noile molecule și indicații, putând varia între 216 și 486 de milioane lei. De cealaltă parte, beneficiile economice pe termen lung ale vindecării pacienților sau evitării deceselor ar putea ajunge la 3 miliarde lei.
În plus, cele mai mari beneficii vor fi resimţite în plan social. Pacienţii sunt cei care aşteaptă de mai bine de 5 ani ca terapii inovatoare şi utilizate pe scară largă în Europa să fie accesibile în regim compensat şi în România”, a declarat Gregory Reeder, Preşedinte Local American Working Group (LAWG).
Pe termen lung, actualizarea listei medicamentelor compensate ar putea genera un impact economic pozitiv de aproximativ 0,5% din PIB datorită recâștigării sau menținerii nivelului de productivitate al pacienților. Astfel, aportul economic al celor care beneficiază de terapii inovatoare va fi superior situaţiei în care s-ar menține tratamentele standard actuale.
,,Un astfel de studiu de impact era necesar în condiţiile în care actualizarea listei medicamentelor compensate este un proces cu implicaţii majore atât la nivelul pacienţilor, cât şi la nivelul statului. Studiul oferă autorităţilor un argument economic foarte important în favoarea actualizării listei de medicamente şi subliniază că, pe termen lung, deschiderea listei şi actualizarea constantă a acesteia aduc beneficii importante în producție și consum, în paralel cu îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei”, a adăugat Lucian Albu, Director Institutul de Prognoză Economică, Academia Română.
Dezvoltarea studiului ,,Politica privind medicamentele compensate în România 2008 – 2013” a necesitat peste un an de eforturi de analiza din partea autorilor. Ca metode de calcul, au fost evaluate costurile generate de moleculele şi indicaţiile noi pe o perioadă de trei ani, luând în considerare o creşterea graduală a nivelului de penetrare a medicamentelor pe piaţă. Au fost evaluate 110 molecule/indicaţii noi care acoperă în total 13 arii terapeutice cu impact puternic la nivelul societăţii în ceea ce priveşte morbiditatea, dizabilitatea şi mortalitatea (oncologie, cardiologie, reumatologie, diabet zaharat etc.). De asemenea, impactul economic al actualizării listei a fost cuantificat plecând de la indicatorii de eficacitate ai tratamentului viitor comparativ cu cel standard, transpuşi în ani de viaţă activi.
Iulia Perca, LAWG